Cât încă nu ne-au năvălit nămeții și gerul, noi continuăm să ne petrecem timpul așa cum ne ne pricepem mai bine: sădim copaci și întoarcem naturii ceea ce îi aparține. Pe 16 decembrie, echipa Verde.md alături de Corul Național de Copii La La Play Voices au dedicat câteva ore unei fapte nobile: sădirea a 30 de copaci de conifere în parcul Dendrarium.
Acțiunea a fost organizată cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a Convenției privind Drepturile Copilului, iar la eveniment au participat 130 de copii, ambasadorul Suediei în Moldova precum și reprezentanți ai UNICEF.
Odată ce au încheiat cu munca mai grea, copii au înconjurat brazii și i-au decorat cu jucării confecționate chiar de ei înșiși!
Noi suntem ferm convinși că un Crăciun cu adevărat frumos vom avea doar atunci când ne vom înfrăți cu natura, când vom decora brazii din curte și nu îi vom mai tăia pentru a-i aduce în casă, când vom meșteri jucării din materiale naturale și vom renunța, într-un final,la sutele de globuri din plastic. Copii au nevoie de exemple frumoase!