Verde.md


Dăruiește-i Chișinăului un copac nou!

În Grădina Botanică va apărea o alee de magnolii din partea companiei Mixbook și proiectul ecologic Verde.md

Pe 19 octombrie, în Grădina Botanică din capitală va avea loc o acțiune de plantare a unei alei de magnolii. Inițiatorii acțiunii sunt compania IT Mixbook și proiectul ecologic Verde.md. Organizatorii intenționează să planteze împreună 30 de puieți de astfel de plante incredibil de frumoase.  

 Compania Mixbook participă activ la acțiuni de plantare și curățare a zonelor publice. În luna iunie a acestui an, angajații companiei au efectuat lucrări în masă pentru amenajarea parcului „Râșcani”. Au curățat teritoriul parcului de gunoi, au vopsit băncile și au plantat 25 de arbuști decorativi. Prin acest mod, Mixbook învață să lucreze în echipă și consideră că aceasta este cea mai bună metodă de a desfășura un team building.

 De această dată, compania a decis să contribuie și la amenajarea Grădinii Botanice, dăruindu-i Chișinăului o întreagă alee de magnolii.

Magnolia este o plantă unică. Aceasta mai este numită și orhidee de copac. Și, într-adevăr, e greu de găsit o plantă lemnoasă, ale cărei flori să poată fi comparate cu cele de magnolie. Înflorirea încântătoare a copacilor de magnolie are loc la câțiva ani de la plantare. 

Fără îndoială, aleea magnoliilor înflorite din Grădina Botanică va captiva vizitatorii și va deveni un loc minunat pentru plimbare și relaxare.