Verde.md


Dăruiește-i Chișinăului un copac nou!

În parcul “Alunel” vor apărea 20 arbori noi

Sâmbătă, pe 4 noiembrie, la ora 10.00, proiectul eco nonprofit Verde.md împreună cu activiștii și voluntarii va planta 20 de copaci în parcul “Alunel” din capitală. Plantarea este planificată pentru ora 10:00.

Datorită aspirațiilor participanților la proiect de a contribui la amenajarea și ecologizarea capitalei, în parc vor fi sădiți douăzeci de copaci de diferite soiuri, printre care mesteceni argintii, arțari cu frunza ascuțită, salcâmi globulari. După cum a remarcat șeful pentru sectorul Buiucani al întreprinderii municipale “Spații Verzi”, Gheorghe Cojocaru, bugetul alocat de administrația municipală este extrem de limitat, astfel încât proiectul Verde.md poate fi considerat o adevărată salvare pentru parc. În același timp, oficialul a adăugat că va ajuta activiștii la plantarea copacilor și îngrijirea lor.

Această plantare de arbori din 4 noiembrie va fi deja a treia din cadrul proiectului. Prima plantare a avut loc la Grădina Botanică, iar a doua – în parcul Dendrariu. Participanții la proiect și voluntarii au reușit să sădească circa 100 de copaci.