Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 10:00, în unul dintre cele mai populare parcuri din Chișinău, Valea Trandafirilor, vor apărea 90 de copaci noi. Arborii vor fi sădiți în cadrul eco-proiectului non-profit Verde.md.
De această dată, locuitorii capitalei îi vor aduce în dar orașului iubit mai multe specii de copaci, printre care arțari, tei, scoruș, pini, frasini și mesteceni. După spusele organizatorilor, 90 de copaci tineri și sănătoși au fost pregătiți pentru plantare. Mulți dintre chișinăuieni achiziționează arbori pentru a-i sădi în locurile dragi sufletului – acolo unde și-au petrecut copilăria și adolescența.
Pentru mulți orășeni, plantarea de copaci în cadrul proiectului este o ocazie minunată de a transmite salutări unor prieteni din trecut. În plus, copacii-cadou devin din ce în ce mai populari: omagiații primesc un certificat cadou, care le permite să contribuie la amenajarea și înverzirea capitalei.
Alături de persoanele fizice, în proiectul Verde.md se implică tot mai multe companii locale. Astfel, sâmbătă, pe două alei din parcul Valea Trandafirilor vor fi sădiți arțari din partea companiilor Rikipal și VideoSecurity.
După cum ne-a relatat Iulia Zamulenschi, șef pentru sectorul Botanica al întreprinderii municipale “Spații Verzi”, dumneaei este entuziasmată și susține proiectul în mod activ. Potrivit d-nei Zamulenschi, proiectul Verde.md va contribui enorm la redresarea parcului în urma ninsorilor din luna aprilie, care au afectat o bună parte dintre copaci.