Verde.md


Dăruiește-i Chișinăului un copac nou!

Activiștii proiectului Verde.md au verificat starea copacilor plantați în Valea Trandafirilor

Sezonul de toamnă și primăvară de plantare a copacilor în parcul Valea Trandafirilor a fost foarte laborios, dar rezultatele au meritat efortul depus. Activiștii proiectului Verde.md au mers în parc pentru a examina puieții plantați anterior și a rezuma rezultatele. După cum s-a dovedit, puieții sunt deja bine înrădăcinați și s-au transformat în copaci tineri, frumoși și înfrunziți.

Efortul depus poate fi admirat nu numai de trecători, ci și de toți cei care au participat activ la această plantare.

Reamintim că în decursul a două sezoane, în parcul Valea Trandafirilor au fost plantați mai mult de 140 de copaci. În sezonul de toamnă, reprezentanții companiei „Rikipal” și „VideoSecurity” au contribuit la ecologizarea capitalei prin plantarea tinerilor arțari de-a lungul aleii parcului. Datorită participanților la proiect și tuturor celor cărora le pasă de soarta parcului Valea Trandafirilor, acum acolo cresc și se dezvoltă tineri arțari, tei, scoruși, pini, frasini și salcii.

În sezonul de primăvară, de Ziua Pământului, cei de la „Barbar“, împreună cu participanții comunității online „Oraș fără microbuze“ și mulți alți voluntari, au mai organizat o lucrare de plantarea a puieților în parc. Invitatul special a fost Silvia Radu, care la acel moment era primarul interimar al municipiului Chișinău. Ea și familia ei au plantat în parc trei copaci și au îndemnat locuitorii capitalei să contribuie la înverzirea capitalei.

Proiectul Verde.md continuă să urmărească obiectivul stabilit și invită toți doritorii să participe la ecologizarea orașului. Deja au fost alese locuri noi pentru plantare copacilor în sectorul Ciocana, care datorită efortului nostru comun, pot fi transformate în alei umbrite.

Foto